Mă frâng. Uneori mi-e
mai bine aşa, frânt, pentru că pot gusta, fără să îmi pese, din durerea care
îşi scrijeleşte în mine, cu ghearele ei ascuţite, blestemul pieirii. Nu mă pot
reîntregi şi simt că nu voi mai fi niciodată complet pe de-a-ntregul. Îmi
lipseşti. Alteori însă cer lumina. Liniştea. Fericirea pe care o
reverşi în mine, de fiecare dată când mă priveşti cu ochii tăi calzi,
liniştitori. I-aş contempla aşa, în neştire, fără să mă pot sătura vreodată de
farmecul lor. Când pleoapele ţi se închid peste ei, cufundându-se în odihna
somnului, inima îmi tresaltă nebuneşte. Şi nu pentru că şi-ar fi pierdut
liniştea, ci pentru că în sfârşit şi-a găsit-o. Căci numai acolo, în braţele
tale, noaptea devine profundă cu adevărat. Mă ghemui încet, să nu-ţi tulbur visele,
şi stau minute în şir să-ţi ascult răsuflarea. Nu-mi lipseşti. Eşti
aici. Eşti parte din mine. Eşti prezent. Eşti viitor, deopotrivă. Nu te-aş
schimba pe nimic, nu aş înlocui nimic din ceea ce reprezinţi. Nici măcar nu
te-am căutat. Ai venit, pur şi simplu. Dar mi-e teamă de clipa când va trebui
să te las să zbori. Dimineţile nu vor mai fi comune, împărţite de aroma cafelei
şi a săruturilor prelungi. Vor fi separate, pline de singurătate şi frig. O
să-mi lipseşti. O să caut prin amintiri îmbrăţişările tale, mâinile
împreunate în pasiune, vocea ta blândă şi zâmbetul copilăresc. Liniştea va fi
tulburată, schingiuită. O să mă frâng din nou. O să plâng. O să scad din mine
lacrimă cu lacrimă până când n-o să mai rămână niciun gest care să-mi
amintească de mângâierile tale. O să fie linişte deplină. Uitare. N-o
să-mi mai lipseşti.
n-am iubit nicio toamnă ca şi toamna aceasta,
vremii noastre,-aş fi vrut să-i fi pus iar zăbrele,
să nu-i simt prea devreme, despărţirii, năpasta,
să te ţin, înc-o noapte, strâns, în braţele mele.
nicio ploaie, vreodată, n-ar putea să te frângă,
gândul meu ţi-ar veghea răsuflarea. Şi-alene,
o să-ţi treacă prin păr şi pe-obraz, mâna-mi stângă,
să-ţi sărut, înc-o noapte, pleoapa-nchisă în gene.
ţi-aş fi spus că mi-e frig şi-aş fi luat înapoi
trupul tău, să m-acopăr cu dorinţa-i fierbinte,
ca să-mi ţii l-adăpost toamna rece, de ploi,
şi să-ţi gust, înc-o noapte, fericirea-n cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu