Păcatul personal este acela care este comis în fiecare zi de către fiecare dintre fiinţele umane. Pentru că toţi moştenim natura păcătoasă de la Adam, toţi săvârşim păcate individuale, personale – de orice fel. Prin Adam, înclinaţia inerentă către păcat a trecut asupra întregii rase umane şi astfel toţi oamenii au devenit păcătoşi prin natura lor. Atunci când Adam a păcătuit, fiinţa lui interioară a fost transformată de păcatul său de răzvrătire, aducând asupra lui moartea spirituală şi depravarea morală care aveau să se transmită tuturor celor care s-au născut după el. Oamenii au devenit astfel păcătoşi nu pentru că ar fi păcătuit, ci ei au păcătuit pentru că s-au născut cu o natură păcătoasă, s-au născut păcătoşi. Acestea sunt aşadar păcatele mele. Le trăiesc, apoi, când mă uit la ele şi le analizez, e ca şi cum le-aş privi în oglindă. Sunt păcate care îmi fac viaţa mai tulburată. Prin ele îmi cunosc degradarea sufletului şi împlinirea trupească. Eu am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: nu am ştiut să fiu fericit.
