nu te mai chem, mi-e teamă că n-ai să mai revii,
şi-orice cuvânt aş spune îţi va părea ciudat,
de ce te-ai mai întoarce când, de demult, tu ştii,
din sufletul tău sterp că n-ai nimic de dat?
prea dulce-i libertatea, iar temniţa în care,
cu zale, gândul meu te-a-ncătuşat, e rece,
să mă iubeşti, nu simţi c-ai fi vreodată-n stare,
prin lumea ta, iubirea, abia dacă mai trece.
te-ai depărtat de locul unde sărutul meu
îţi dăruia din seva miracolelor vieţii,
ca-ntr-un Olimp vegheat de-un singur semi-zeu,
stăpân al ignoranţei, în mintea ta, şi-al gheţii.
iar gesturi care-odată stârneau destăinuiri
sunt şterse dinainte-ţi, şi nu-şi mai au vreun rost.
de ce-am mai inventa, din goluri, amintiri?
ne conjugăm iubirea doar la trecut... a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu