Intru în holul hotelului şi mă aşez la o masă din colţ, în aşteptarea clientei de astăzi. Îmi pun picior peste picior (aşa cum îi şade bine unui gigolo) şi îmi deschei cămaşa peste pieptul musculos (nu de alta, dar între timp poate mai atrag alte potenţiale cliente, deşi nu văd deocamdată decât o hoaşcă vopsită roşcat, la o masă alăturată, care îmi face ochi dulci, cu toate că de cealaltă parte stă bărba’su, sorbind ca la cantină o ciorbă spălăcită). Îmi agăţ ochelarii de buzunarul cămăşii, îmi trec mâinile prin păr şi mă las pe spătarul scaunului. Îmi aprind un trabuc şi trag cu poftă din el. Un chelner pirpiriu, cu mustaţă, vine să mă întrebe dacă doresc o cafea. Aprob, pentru un expresso. „Cu lapte?” Dezaprob, cu un gest al mâinii. Nu vreau să mai aud de lapte, am rămas cu sechele. Chelnerul se face nevăzut în spatele barului. Între timp, deschid ziarul de pe masă. Crime, violuri şi alte evenimente care fac viaţa oamenilor mai palpitantă. Mă anunţă de la recepţie că madame Charlotte mă aşteaptă în camera ei. Mi-o şi imaginam în desuurile fine, cu portjartiere roşii, pe care să i le smulg cu dinţii de pe coapsele parfumate discret cu un Chanel dulceag... O franţuzoaică superbă, care să trezească în mine simţurile, ca unui tigru fioros. Mă ridic şi-i las chelnerului (care se precipita spre mine cu cafeaua aburindă) un bacşiş consistent. Roşcata de la masa alăturată salivează în continuare (nu la vederea desertului, ci a bicepşilor mei). Îi strecor uşor cartea mea de vizită in meniu şi i-l pun drept în faţă, urându-i, cu un zâmbet care aproape o face să tremure de placere, poftă bună pe mai departe. Urc în lift şi peste două minute mă găsesc la uşa Charlottei. O găsesc în pat. Şi totuşi... n-o prea găsesc. Adică e atât de mică, încât mi se pare că un iluzionist a tăiat-o în două şi i-a ascuns restul corpului în dulap. E mică, pentru că aşa e ea. E pitică. Liliputană, cum să-i mai zic să înţelegeţi... Mă uit mai bine, nici urmă de desuuri sexy. E îmbrăcată în nişte scutece roz, cu pampers şi tot ce mai are nevoie un bebeluş să nu murdărească aşternuturile. Pe cap are o boneţică albă, trasă până pe ochi şi în mână o jucărie cu care face un zgomot infernal. Mă priveşte cu ochi mari, speriaţi, agitându-se, şi îmi spune încet: „Tăticule, vreau să sug!”. Brusc, gânduri perverse îmi trec prin minte. Dacă Charlotte vrea să sugă, trebuie să-i îndeplinesc cererea. Îmi dau cămaşa jos şi mă pregătesc să mă debarasez şi de pantaloni, când franţuzoaica liliputană începe să plângă cu spasme şi să-mi indice cu mânuţele ei firave sticla de lapte (drace, nu mai scap de laptele ăsta?) de pe noptieră. O iau şi i-o bag direct în gură. Astăzi sunt dădacă. Se linişteşte şi începe să bea cu poftă. Îi place fetei... laptele. Dacă n-aş fi ţinut bine de sticlă, ar fi înghiţit-o cu totul. Preţ de câteva minute, Charlotte tace, fără să dea semne că ar mai fi în viaţă. Nu ştiu ce să fac, aşa că o iau mai aproape de mine, să simt dacă-i mai bate inima. Îi bate, şi-ncă cum. E într-un fel de transă. Dintr-odată se ridică şi toată energia şi-o descarcă într-un ţipăt prelung, transformat apoi într-un scâncet de copil. Scoate de sub pernă un teanc de bani şi mi-i pune pe piept. „Tăticule, sunt aşa de fericită!”. Îi zâmbesc, satisfăcut că am satisfăcut încă o clientă din miile cu fantezii dintre cele mai nebune, pe care mi-e dat să le întâlnesc în meseria mea. Cobor în hol. Hoaşca şi soţul nu mai sunt la masă. Doar chelnerul, care debarasează resturile. Îmi zâmbeşte, privind în acelaşi timp, lasciv, cartea mea de vizită, uitată de roşcată, în meniu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu