A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar fi... nu v-aş mai povesti. A fost odată o mare împărăţie, care încă există şi în zilele noastre, pe nume Nikelia. Şi tot înflorea această împărăţie, trecând prin atâtea domnii care mai de care mai făloase, cu vise de acaparare de noi şi noi teritorii, încât ajuns-a la cârma ei într-o bună zi un rege care, deşi prin uneltiri viclene îşi mărea visteria cât vedeai cu ochii, părea mai degrabă un rege-marionetă, condus din umbră de slugarnici îmbuibaţi pe spinarea locuitorilor Nikeliei. Printre ei, se remarca unul mai cu seamă, Marancă cel hapsân, un fel de bufon al regelui, cu aceleaşi gânduri de preamărire peste noapte. Dar cum să vă spun eu, dacă nu-şi bagă coada şi o femeiuşcă cu creier, nu-i urzeala pe de-a-ntregul urzeală. Aşa se face că, dând târcoale sipetului din care monedele se împuţinau pe zi ce trecea din pricina ospăţurilor interminabile, îi zice fata Fiereşteanului (rămasă la curte dintr-o domnie anterioară) micului voievodaş Marancă:
- După cum vezi, a cam început să se strângă cureaua la curte, e vremea să o strângem şi noi mai departe în regat. Să se ia măsuri numaidecât. Dacă vrem să ne meargă bine în continuare, toţi curtenii cu funcţii înalte să renunţe degrabă la ele de bună voie, iar veniturile, dacă e necesar, să se taie chiar şi până la jumătate. Nu-ţi face griji de consecinţe. Avem deja pe cineva care taie şi spânzură, a mai adaugat fata Fiereşteanului, făcând aluzie probabil la femeia cea cu două feţe, Muraria, călăul imperiului.
Şi-a început aşa mârşavul plan Mur(d)ar să fie pus în aplicare de cei doi uneltitori, de ajunseseră locuitorii Nikeliei să părăsească rând pe rând împărăţia, ca şobolanii ce fug de pe o corabie ce se scufundă, nemaiputând suporta traiul greu de pe o zi pe alta. Asuprirea însă de-abia începea.
- Nu e destul, s-a revoltat într-o bună dimineaţă fata Fiereşteanului cea urâtă, lamentându-se aceluiaşi hapsân Marancă, în timp ce-şi savurau cafeaua într-una din încăperile veşnic renovate ale palatului. Numeşti ospăţ masa ce-ai dat-o aseară? Prea săracă pentru gustul meu. Să li se taie tuturor raţia de mâncare lunară. N-ajută la nimic să cheltuim pentru ei. Munca să fie la fel, şi chiar mai dură. Şi de auzi pe vreunul că se plânge, zvârle-l afară, până nu ni se urcă toţi în cap. Muraria o să te ajute în scrierea noii legi. Oricum regele joacă după cum îi cântăm noi.
- Au început deja să se revolte şi să cârcotească, domniţă...
- Să le se taie capul, ce mai aştepţi? Nu permit nimănui să mi se adreseze mie în felul acesta. Dacă am rezistat atâtea domnii aici, fii sigur că asta n-o să fie ultima. Iar dacă vrei să rezişti cât mine, fă-te util şi treci la treabă.
Bieţii Nikelieni au îndurat mai departe. Unii au plecat care încotro au văzut cu ochii, alţii mai sunt şi acum în lanţurile asupririi, încercând să supravieţuiască pentru familiile lor. Alţii se complac, visând vremuri mai bune. Care din păcate nu cred că vor mai veni. Nikelia, odinioară înfloritoare, e acum doar un pământ sterp, din care oameni, ca cei mai sus descrişi, încearcă să-i stoarcă şi ultima picătură de sevă.
Şi-am încălecat pe-un pantof de alergat la vânătoare,
Şi v-am spus adevărul care încă vă doare.
Şi-o să vă doară câte zile-n regat mai aveţi...
Iar ei vor trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu