luni, 14 martie 2011

în căutarea inimii pierdute(5)

aventurile prinţului Visător în ţinutul zdrobitorilor de inimi: basm modern


Capitolul 5: Castelul fantomelor Duncaniade
eram încă sub vraja focului şi-a apei care
îşi picurau în mine stropii de vâltoare,
când, bâjbâind prin întunericul de-afară,
căzut pe gânduri şi strivit de vise,
m-am regăsit de dinaintea unei namile groteşti,
o temniţă de suflete, odinioară,
- numai privind-o,-ai fi putut să te-ngrozeşti -
pe care schelele înalte durerea-şi construise:
era castelul sumbru, unde-şi târâiau, monade,
ciudata existenţă, fantomele Duncaniade.
un scârţâit de uşă mi-a scăldat timpanul,
şi frica mi-a pătruns adânc, în piele,
când, după geamul fumuriu, prins cu zăbrele,
un chip de om, pe jumătate palid şi livid,
ca pe-o povară, umbra, tot trăgându-şi-o pe zid,
brutal, deodată, mi-a tăiat elanul.
"cine te crezi?", i-am zis atunci, cu tremurat în glas,
"să dai, aşa, fără de veste, buzna-n lumea mea,
de parcă-n viaţa asta niciun om n-a mai rămas,
şi tu eşti singurul care-ai putea
prin întuneric, să-mi călăuzeşti neobositul pas?"
şi, brusc, din teacă sabia cu vârf de-argint mi-am scos
şi-am îndreptat-o, spre fantomă, fioros.
"nevoie nu-i de sabie, drumeţ pribeag",
şi-a arătat fantoma către mine ochii plânşi,
şi apărându-şi trupul slab c-un giulgi subţire,
"şi nici să te-nspăimânt nu mi-este-n fire
- de vrei, în spate pot oleacă să mă trag -
nici nu mai sunt pe după ziduri, alţii,-ascunşi.
ştiu ce-ţi doreşti. tot cauţi şi mai speri:
o inimă care să-ţi fiarbă sângele în vene,
dar te răneşti prea mult, prea groaznice dureri,
în aspre încercări şi trude gordiene.
am şi eu inimă, străine, dar mi-e dată,
şi-aş cere-o înapoi, ca să ţi-o pun în piept,
să vezi, că-n schimbul ei, nimic n-am să aştept,
să-ţi fie doar călătoria împăcată.
ori poate c-ai o inimă şi tu, dar te tot minţi,
poate că-i chiar în piept la tine, dar n-o simţi."
astfel şi-a confesat fantoma Duncaniadă
soarta care din suflet nu-nceta să roadă.
ce trebuia să fac? să mă întorc şi să mă dau bătut,
şi resemnat, să-mi schingiui minţile-n trecut,
sau să mai sper o inimă a mai găsi? 
sunt Visător şi nimeni nu m-ar putea opri.

Un comentariu:

Anonim spunea...

traim pentru a fi fericiti..si ne cautam fericirea...eu unul...as fi continuat sa caut...

Powered By Blogger

cauta!