în căutarea inimii pierdute(2)

aventurile prinţului Visător în ţinutul zdrobitorilor de inimi: basm modern

Capitolul 2: Palatul piticului Barbălată

şi după ce lăsat-am gheţurile-n urma mea,
cu tot cu împăratul lor, în lumea-i străvezuie,
agale m-am pornit din nou pe cărăruie,
să-mi duc la bun sfârşit menirea grea.
şi uite-aşa, bătând din poartă-n poartă,

tot căutând un loc în care să-mi mai trag suflarea,

am nimerit pe-un deal, de unde, cu trufie, zarea

întreagă o-ascundea privirii mele

palatul unui chel pitic, vestitul Barbălată.

mi-am pus desaga jos, şi iute-am dat în juru-i roată,

dar nici ţipenie de om. la geam, zăbrele,

şi uşa, cu un lacăt mare, ferecată,

că nu-l puteau deschide decât zece chei deodată.

"e cineva pe-aici?", strigat-am înspre naltul zid de piatră,

sperând ca cineva, de sus, din turn,

să mă poftească, din pelerinajul meu nocturn,

în casă, a intra, c-o vorbă bună.

şi bine nici n-am apucat să-mi termin graiul,

că uşa s-a deschis, şi-n pragul ei,

piticul Barbălată, la fel de vesel cum purta şi straiul,

prin holurile largi, zâmbindu-mi, m-a condus de mână.

"ce umbli-aşa, fără temei,

străine, prin locurile-acestea-ndepărtate,

unde picior de om n-a mai ajuns de multă vreme?",

m-a întrebat el, fără mari probleme,

de parcă m-ar fi cunoscut dintotdeauna.

"aici nu vei afla niciuna

dintre minunile la care de copil visezi.

e totul sterp şi toate sunt uscate.

drumeţ pribeag, cu drag, din suflet, te binecuvântez,

şi netedă să-ţi fie calea ce-ai dorit să o urmezi."

"sunt Visătorul care-şi caută, pierdută, inima din piept",

i-am spus eu, ruşinat, 

plecându-mi ochii în pământ, de-a drept.
"stăpâne Visător", mi-a zis atunci piticul,

punând pe foc, la încălzit, ibricul

în care-şi prepara un ceai de plante-nmiresmat.

"la mine din belşug ai să găseşti şi hrană,

şi apă, să-ţi astâmperi setea. şi-ai să poţi

să te-odihneşti aici, de vrei, la rând, oricâte nopţi;

dar ţine minte..." 

şi ridicând oleacă din sprânceană,

s-a aplecat şi mi-a şoptit aceste reci cuvinte:

"eu inimă nu am de dat, şi-ar fi mai bine

să-ţi caţi de drum, de-ai vrea ceva în plus."

atât piticul Barbălată mi-a mai spus,

apoi, făcând un pact macabru cu tăcerea,

în voia sorţii mi-a lăsat durerea.

degeaba l-am rugat, prin lacrimi, să mă ierte,

şi simţămintele, şi gândurile îi erau inerte.

şi-atunci mi-am luat desaga-n spate şi m-am dus.