de fapt... ce-şi doreşte Cassandra?

Cassandra Milarie trecuse încă din fragedă pruncie prin patul a zeci de bărbaţi, dar niciodată nu se simţise pe de-a-ntregul împlinită. Ce-şi dorea, de fapt, Cassandra, acum, când se afla pe prima pagină a tuturor tabloidelor din ţară şi din străinătate? Era cunoscută, şi totuşi, nici măcar apariţia maiestuoasă la "Săptămâna modei" de la Paris, nici fotografia care o surprindea sărutându-se cu o femeie pe plaja de la Cannes nu o puteau ferici pe Cassandra, căci ea mereu căuta ceva şi mereu îşi dorea infinit mai mult. La început, când îl întâlnise pe Rafaelle, credea că-şi doreşte faimă. Designer-ul îi oferise tot ceea ce ea nici măcar nu visase vreodată să aibă, şi asta numai pentru a rămâne lângă el, neimplicând partea sentimentală. Nu, Rafaelle era doar o cârpă de om, modelat după bunul plac al celor din jurul său, căruia nu i-ar fi putut încredinţa niciodată inima ei. Relaţia lor o ţinea în loc şi se simţea ca una dintre zdrenţele pe care acesta le arunca la gunoi atunci când croiala unei rochii i se părea că a dat greş. Rafaelle era doar de paravan, pentru că de obicei "performa" mai mult în tabăra masculină. Până şi mutatul în vila lui, banii, bijuteriile şi blănurile cu care acesta o cadorisea în fiecare zi n-au fost de ajuns, căci, după numai trei luni de convieţuire cu designer-ul bisexual, Cassandra a hotărât că e vremea să meargă mai departe. După o revenire de scurtă durată la Adam, studentul mulatru din Italia (pe care îl cunoscuse la cercul literar din facultate), manechin la casa de modă a lui Rafaelle, Sandy şi-a mutat orizonturile către senatorul Miron Pavelescu, un bărbat cu treizeci de ani mai în vârstă decât ea. Ar fi putut trece drept nepoata lui, asta dacă sexagenarul libidinos, dar putred de bogat, nu ar fi profitat de orice ocazie să-i pună mâna pe sâni şi pe fese, sau să o sărute drept pe gură în văzul lumii. Cassandrei i se părea chiar mai scârbos şi decât decanul facultăţii cu care împărţise trei nopţi pe săptămână în biroul lui, de la etajul trei, pentru a-i satisface tendinţele sado-masochiste. Doar pentru o treaptă mai sus (şi una mai jos în degradarea ei umană), ca lideră a cercului studenţesc literar pe care îl frecventase o vreme, până şi-a făcut debutul pe rampele modei. Senatorul Pavelescu era un om fără scrupule şi îi spunea mereu în faţă că este o întreţinută. Dar asta nu o împiedica să rămână în continuare cu el. Pentru ce, nu ştia nici ea. Probabil era un fel de autoflagelare a spiritului, pentru că fizic vorbind, era sfâşiată de multă vreme. Trăia de pe o zi pe altă, dusă de val. De când era mică, în mizerabilul ei orăşel de provincie, Cassandra Milarie îşi făcuse planuri şi vise în căpşorul său cu bucle roşcate ca, atunci când va ajunge în Bucureşti, orice bărbat, din orice categorie socială, să fie la picioarele ei. Pentru notele excepţionale de la şcoală muncise din greu, pe brânci chiar, şi nu vorbim aici de vreo metaforă literară. Până şi dirigintele din liceu, profesor de limba franceză, fusese satisfăcut pe măsură. Sexual, desigur, fetiţa Cassandra era o perfecţionistă în "limbi". Şi ca atare, calificativele îi evidenţiau performanţele, altfel, domnu' diriginte ar fi avut de înfruntat acasă o soţie geloasă, care l-ar fi ameninţat cu divorţul, plus alte procese de corupere de minore şi viol. Până la această vârstă, Sandy încercase totul în viaţă şi în materie de sex: femei, bărbaţi tineri, cu dotări impresionante, boşorogi, cu neveste frigide, dornici de aventuri nocturne, intelectuali, modele, tot ceea ce îi putuse oferi corpului plăcerea neimaginată de a se desfăta în orgasmul fizic. Cassandra însă nu încercase niciodată iubirea. Şi-o dorea, dar n-o simţea. N-o mai simţea de când singurul bărbat care însemnase ceva pentru ea în viaţă o dezamăgise brutal, întinându-i copilăria. Nu-i va putea uita niciodată ochii aceia turbaţi de plăcere, mâinile perverse care i se plimbau pe trupul încă fraged, şi care îi astupau gura, să nu ţipe şi mădularul puternic care îi sfâşia virginitatea. Dar mai mult, nu va putea uita niciodată ochii bulbucaţi, aţintiţi în tavan, mâinile care tremurau şi se zbăteau pe marmura albastră din bucătărie, corpul acela moale, în care înfipsese cuţitul cu ură, şi din care sângele ţâşnea ca o cascadă caldă. Nu va putea uita niciodată zilele în care fusese violată repetat şi ziua în care îşi omorâse tatăl. De fapt, Cassandra Milarie nu-şi dorea nimic.