ce-şi doreşte Cassandra?

Cassandra Milarie îşi făcuse de mică planuri şi vise în căpşorul ei cu bucle roşcate ca, atunci când va ajunge în Bucureşti, orice bărbat, din orice categorie socială, să fie la picioarele ei. Pentru notele excepţionale de la şcoală muncise din greu, pe brânci chiar, şi nu vorbim aici de vreo metaforă literară. Până şi dirigintele ei de liceu, profesor de limba franceză, fusese satisfăcut pe măsură. Sexual vorbind, pentru că fetiţa Cassandra era o perfecţionistă în "limbi". Şi ca atare, calificativele evidenţiau performanţele elevei, altfel, domnu' diriginte ar fi avut de înfruntat acasă o soţie geloasă, care l-ar fi ameninţat cu divorţul, plus alte procese de corupere de minore şi viol. Aşadar, toată lumea era fericită, cu plăcerile care i se cuveneau. Numai că Sandy, aşa cum îi spuneau apropiaţii, voia mai mult. Să plece din orăşelul ei de provincie şi să ajungă în capitală, unde ar fi avut tot ceea ce şi-a dorit vreodată. Nici la facultate însă lucrurile n-au fost atât de uşoare pe cât spera ea. A trebuit mai întâi să treacă prin biroul asistentului de seminarii care îi făcea ochi dulci încă din prima zi în care a zărit-o pe băncile amfiteatrului. Să-i dea, vorba vine, un impuls de pe la spate, pentru că a văzut cât de dotată este. Şi intelectual, putem adăuga. Cassandra însă a rămas dezamăgită de prestanţele asistentului, aşa că a trecut mai departe, în cabinetul decanului. Uşile i se deschideau, de parcă ar fi avut o cheie universală mereu la îndemână. Decanul, om între două vârste, cu nevastă şi copii, dar şi cu tendinţe sado-masochiste, s-a lăsat legat (la propriu) de tânăra şi focoasa studentă, câte trei nopţi pe săptămână, în biroul lui de la etajul trei al facultăţii, unde, după şedinţe îndelungi de terapie, a propulsat-o pe Cassandra direct în postul de şefă a cercului literar studenţesc. Era doar o treaptă mai sus, dar nicidecum ceea ce căuta micuţa provincială. La cercul literar însă l-a cunoscut pe Adam, un student mulatru din Italia, manechin la o casă prestigioasă de modă din Bucureşti. A ajuns şi pe "podiumul" lui de câteva ori, numai până când acesta i-a făcut cunoştinţă cu Rafaelle, designer-ul care îl îmbrăca (iar noaptea îl dezbrăca) pe Adam. Rafaelle era doar de paravan, Cassandra ştia că el "performează" mai mult în tabăra adversă. Dar nici măcar mutatul în vila lui, banii, bijuteriile şi blănurile cu care acesta o cadorisea în fiecare zi nu erau pe placul ei. Nici măcar apariţia la "Săptămâna modei" de la Paris, nici fotografia care o surprindea sărutându-se cu o femeie pe plaja de la Cannes, de pe prima pagină a ziarelor, nu o puteau face pe Cassandra să se simtă împlinită cu adevărat. Mereu căuta ceva, mereu îşi dorea infinit mai mult. După trei luni de convieţuire cu designer-ul bisexual, Cassandra a hotărât că e vremea să meargă mai departe. Relaţia aceasta o ţinea în loc şi se simţea ca una dintre zdrenţele pe care Rafaelle le arunca la gunoi atunci când croiala unei rochii i se părea că a dat greş. Ce voia de fapt Cassandra?