Întâi am învăţat să te ţin de mână. Să merg cu tine la pas, pe aleea aceea pavată cu pietricele gri, printre castanii care îşi plecau florile până aproape de creştetele noastre. Să ne aşezăm tăcuţi, pe băncuţa din spatele gărduleţului verde, lângă balta aceea căreia noi în spuneam lac, unde raţele albe, cu moţ, se bălăceau în căldura soarelui de sfârşit timpuriu de vară. Să le hrănim cu grăunţele aduse de acasă, special pentru ele, şi să le privim cum îşi afundă gâtul lung în unda ireal de albastră a bălţii, în căutarea lor. Să ne luăm răgazul de a ne bucura de o clipă de măcăitul lor fericit, drept recunoştinţă pentru gestul nostru zilnic.
Apoi am învăţat să te strâng în braţe. Să te încătuşez cu o forţă supra-omenească, în momentul în care mă trezeam lângă tine, acoperiţi de cuvertura din catifea roşie şi de umbra zăbrelelor jaluzelelor răsfrânte în dimineaţă, peste trupurile noastre înlănţuite într-o formă bizară de iubire. Să te memorez pe retină şi să-ţi înscriu pentru totdeauna somnul liniştit în mintea mea. Să descriu cu degetele linii lungi peste obrazul tău, să ating, fără a încerca să-ţi tulbur liniştea profundă, sprâncenele negre, arcuite. Să tresar, atunci când ochii tăi căprui, cu nuanţe de maro, s-ar fi deschis brusc şi mi-ar fi surprins lacrimile împlinirii. Să-mi iau răgazul de a mă bucura o clipă de prezenţa ta, aşa cum mi te-am imaginat de fiecare dată când îţi vegheam visele.
Mai târziu am învăţat să te sărut. Să cuprind, cu buzele mele, buzele tale rozalii, care fremătau atunci când răsuflarea mea le invada spaţiul şi intimitatea. Când, întinşi în lanul acela galben de grâu, ascultând foşnetul spicelor şi cântecul pitpalacului, gustam pe îndelete fiecare din mierea buzelor celuilalt. Ni se părea că nici măcar aroma piersicilor portocalii, zemoase, pe care le savuram seara, în livadă, n-ar fi putut înlocui senzaţia pe care ne-o ofereau buzele noastre sculptate de pasiune în sărut. Să încercăm să prindem în palme fluturii mov care ni se aşezau pe tâmple, de parcă nu le-ar fi fost teamă că sărutul nostru le-ar fi putut strivi zborul. Să ne luăm răgazul de a ne bucura o clipă de povestea aceasta, pictată în culorile inimilor noastre.
Astăzi am învăţat doar să te uit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu