în căutarea inimii pierdute(1)

aventurile prinţului Visător în ţinutul zdrobitorilor de inimi: basm modern

Capitolul 1: Împărăţia Guiului de gheaţă

cândva, într-un ţinut în care teama

credeam că n-ar putea umbri vreodată niciun zâmbet,

m-am avântat, orbit de falsul crud miraj

al vieţii, fără ca măcar să iau o clipă seama

că mi-aş putea, din suflet,

pierde şi cel din urmă strop de forţă şi curaj.

şi-am tot umblat în căutarea unei inimi care

mi-ar fi bătut în piept din ce în ce mai tare

şi mi-ar fi dat o oază de-ndrăzneală, şi beţia,

până aş fi simţit cu-adevărat delirul

acelei stări prin care visul şi speranţa

la împlinire şi-ar fi dus degrabă toată măreţia.

eram un prinţ, pe fruntea căruia, din ceruri, sfinţi,

şi-au pus, blagoslovindu-mă, în taină, mirul.

şi-aşa, purtând stigmatul Visului, precum bogatul, ştanţa

sclipirilor de galbeni şi arginţi,

plecat-am să dezleg misterul inimii cea triste

ce nu putea, în lipsa fericirii, să existe.

mi-am luat desaga-n spate şi-am pornit la drum,
călătorind cu vântul şi lăsând în urmă soare,
şi-am mers, de-a rândul zile la-ntâmplare,
pân' ce-am zărit, impunător, în faţă
un loc învăluit din toate părţile de fum
şi un castel sculptat din ploaie şi din ceaţă:
era Împărăţia Guiului de gheaţă.
acolo, pe scările din marmură şi piatră dură,
am zăbovit o clipă, ne-ndrăznind mai mult,
ca nu cumva, ciudata creatură
să fie tulburată, măcar şi de-o frântură,
din liniştea profundă şi pacea ei eternă.
dar Guiul, de pe tronul lui ocult,
cu glasul grav şi rece, ca un sloi, 
m-a îndemnat, privindu-mă cu ochi sticloşi şi goi,
să mă apropii şi să intru în cavernă.
"îţi cauţi inima", mi-a zis, citindu-mi gândul,
poftindu-mă să şed alăturea, pe-o pernă,
noianul de gheţari deoparte dându-l.
"în lumea asta,-n care viciul e suprem,
în care ne îmbie, ispitindu-ne, tot felul de plăceri,
n-ai să găseşti nicicând ceea ce ceri.
în cursa vieţii, uşoară pradă toţi părem,
la orice pas, ne-mpiedecăm de norme,
şi ne mirăm că-n trupurile noaste mici, diforme,
nu mai simţim deloc. ce-ar fi a mai simţi?
trăim doar că mai vrem puţin a mai trăi.
străine prinţ, venit din lumea ta de vise,
unde mai crezi că din simţiri îşi ia inima forme,
degeaba tot străbaţi tărâmuri fără capăt
aici sunt simţămintele strict interzise.
şi eu, cum vezi, sunt rece şi calic,
curând veni-va vremea să mă scapăt.
din ce nu am, nu pot să-ţi dau nici eu, nimic."
astfel grăit-a Guiul din împărăţia gheţii,
în pilde, despre visul scurt al vieţii.