un gând... într-o clipă...

E prea scurt orice moment din viaţă, când te gândeşti la el ca şi cum ar fi ultimul. Îţi trec prin minte tot felul de gânduri pe care nu le poţi pune în ordine. Sunt fracţiuni de secundă în care ai vrea să dai timpul înapoi, ca într-o derulare de film, şi să te opreşti acolo unde crezi că mai ai ceva de îndreptat ori de adăugat. Nu poţi decât să te rogi că vei avea această posibilitate, dacă ţi s-ar mai da o şansă. Azi am fost la un pas de a trăi o ultimă clipă de viaţă. Când am văzut maşina aceea care venea cu o viteză nebună spre mine, nemaiputând evita coliziunea cu o altă maşină, şi oprindu-se pe trotuar la câţiva milimetri de mine, aproape ştergându-mi picioarele care deja tremurau, inima mi-a împietrit pe loc. Am rămas blocat, neştiind ce să fac, dacă să mă dau înapoi, ori să mă lipesc de zidul din spatele meu. Tremuram. Priveam şoferul inconştient, preocupat mai mult de faptul că şi-a avariat maşina, decât de starea mea. Nu puteam să spun nimic. Iar singurul lucru la care m-am putut gândi în acele clipe ai fost tu. Îmi imaginam că n-am să te mai văd niciodată, că n-o să-ţi pot spune niciodată ceea ce însemni pentru mine cu adevărat. Erai un gând, erai o realitate. Nimic în jur nu mai conta. Mi-era teamă că o să fie prea târziu. Eram conştient că, dincolo de toate gândurile mele, tu contai cel mai mult. Sentimentele deveneau confuze, fără să am măcar puterea de a recunoaşte că în tot acest timp, de când inima mea te-a ales, tu eşti singura dorinţă, singurul pact pe care îl pot face cu liniştea supremă, interioară. Mi-era teamă că această linişte va deveni eternă, dar nu va fi dată de apropierea ta, ci de despărţirea definitivă. Mi-era teamă că buzele mele vor deveni tăcere pentru totdeauna, nemaiavând niciodată prilejul să-ţi spună cuvinte pe care evită uneori să le rostească, ca nu cumva să-ţi tulbure sufletul. Da, azi am fost la câteva secunde de moarte... şi singurul gând care mi-a venit în minte ai fost tu...