Partea a patra: Melek, turcoaica, îmblânzitoarea de cai
Parchez maşina pe trotuar, exact în faţa intrării (şi asta nu pentru că n-aş fi avut loc în parcare, ci pentru că nu-mi place să mă deplasez prea mult pe jos), îmi aranjez în oglinda retrovizoare cele câteva fire de păr rebele şi cobor. În jur, nici ţipenie de om. E oră de vârf, mă gândeam că sala ar trebui să fie plină. Dimpotrivă. Nu e nimeni. O caut pe clienta de azi. După cum am aflat, Melek e o turcoaică focoasă, care are darul îmblânzirii ireversibile. Sunt întru totul de acord, de vreme ce am primit invitaţie... la circ. Dau deoparte draperiile imense din catifea albastră şi mă trezesc exact în mijlocul arenei. Pute îngrozitor... a bălegar de toate soiurile. Maimuţe închise în cuşti înalte, care-şi savurează bananele zilnice, îmi rânjesc politicos de bun venit şi îmi arată în semn de respect degetul mijlociu ridicat în sus. Mai în spate, într-o altă cuşcă, ritualul împerecherii între două girafe îmi e prezentat în cel mai mic detaliu. Remarc, fără să vreau, „organul de control” care îşi face treaba ca la carte. Girafa (femela, desigur) e extaziată de mişcările partenerului (cum dracu’ i-o spune la mascul? îmi vine deodată un gând în minte. Tot girafă, probabil) şi îşi întinde şi mai mult gâtul de parcă ar fi gumă de mestecat, ba şi-l mai bagă şi printre picioare, să vadă pesemne dacă munca e executată cum se cuvine. Mă întrerupe din admirat un papagal roşu cu creastă care intervine în scena conjugală a celor doi: „Bag-o, bag-o!” Eu însă nu-l „bag” în seamă. Momentul eliberării masculului-girafă de povara adunată de-a lungul zilelor de antrenament e demnă de Cartea Recordurilor. Maimuţele încep să ţipe şi să se agite în cuşti, aud şi un leu care rage de mama focului (deşi nu-l văd) iar papagalul o tot dă înainte cu băgatul... de aproape că-mi vine să-mi bag şi eu... tot ce se poate în acest balamuc. Biciul stăpânei Melek însă potoleşte pe loc toată agitaţia. Turcoaica e îmbrăcată în haine de spectacol, cu şoldurile şi sânii acoperiţi de un material vaporos, care îi scoate în evidenţă formele senzuale. Pe chip poartă vestitul voal ce nu-i lasă la vedere decât ochii de un verde intens. E parcă o zeiţă, îmblânzitoare a tuturor jivinelor pământului. „Vino aici, armăsarule!”. Trec câteva secunde până să-mi dau seama că despre mine e vorba, deoarece niciun alt cal nu se află în staul. Mă îndrept timid spre ea, parcă cuprins de-o vrajă. Mă pune să-mi dau hainele jos (mi se pare că aud în spate chiţăitul unui cimpanzeu, atunci când bărbăţia îmi scapă din strânsoarea pantalonilor). Melek mă loveşte dintr-odată cu biciul ei magic peste partea dorsală, de simt că flăcări îmi ies din el. Mă aşează în patru labe şi mă încalecă furioasă. „La trap, băiete!” Cum o fi aia, la trap? „La trap, am spus!” şi mă mai plezneşte încă o dată cu biciul. Încep să alerg în arenă, cu turcoaica pe spatele meu, care geme de plăcerea oferită de dresatul unui gigolo. „În galop!” De unde le scoate? De unde să ştiu eu ce înseamnă aceşti termeni, în dresaj? Îi fac pe poftă şi iuţesc pasul (mai degrabă genunchii, care mă dor de înnebunesc). Astăzi sunt circar. Sau un fel de... "Mai repede, gloabă bătrână ce eşti!", aud dintr-odată susurându-mi pe la ureche, în timp ce biciul mă atinge iar pe fese. Gloabă bătrână? Hai că asta e cam jignire pe faţă, n-am decât douăzeci şi opt de ani. Alerg ca descreieratul, căci nu pot ştii ce-i mai poate trece stăpânei mele prin minte. Dau aşa vreo trei ture, până când Melek, milostivă, se îndură de suflul meu sacadat şi cade, transfigurată, în nisipul de pe arena circului. Scoate nişte sunete ciudate (de-am crezut că maimuţele îi sunt chiar rude de sânge), se zbate câteva clipe pe pământ, apoi se ridică brusc şi mă prinde de gât cu sfoara biciului, oprindu-mi orice mişcare. "La trap, mârţoagă de doi bani!" Şi iar o luăm de la capăt. După vreo două ore de dresaj, văzând că nu poate scoate nimic bun din mine, Melek se dă bătută şi pleacă, lăsându-mă, gol şi plin de vânătăi, în mijlocul arenei. Maimuţele încep să se agite din nou, să-mi facă semne obscene şi să azvârle în mine cu cojile de banane. Observ, între timp, plicul cu bani, oferit de turcoaică, printre bălegarul girafelor din colţ. Îl iau repede şi mă grăbesc să plec, pentru că spectatorii încep deja să intre în sală. Mai observ de asemenea, la ieşire, ca maşina mi-a fost săltată, pentru parcare neregulamentară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu