ţi-a mai spus cineva?

ţi-a mai spus cineva că atunci când te ghemui,
şi pe trupul tău gol noaptea-ncet se aşterne,
când obrazul ţi-l laşi să se-afunde în perne,
unui zeu care doarme pe-un altar, te asemui?

ţi-a mai spus cineva că atunci când tresari,
şi de toamnă te-ascunzi, şi de frigul din tine,
când mai cauţi o noimă vieţii tale-n ruine,
prăbuşit dintre stele, drept un înger, îmi pari?

ţi-a mai spus cineva că atunci când te bucuri,
şi durerea o-alungi, să dispară din oameni,
într-o lume-a tăcerii, tot mai mult te asameni
unui veşnic artist, inventând mii de trucuri?

ţi-a mai spus cineva că atunci când iubeşti,
dar ţi-e teamă, iubirea, să ţi-o dărui de-a-ntreg,
când tu fugi, iar ei toţi, doar pe tine te-aleg,
un copil, ca-ntr-o joacă, mi te-nchipui că eşti?