astăzi mi-am simţit sufletul...
l-am simţit năruindu-se, dorind cu orice mijloc să-mi sfâşie pieptul. l-am simţit cu adevărat în mine. ţipa de durere. ca şi cum ar fi încercat să iasă din mine. spune-mi, ţi-a fost teamă vreodată că ai să-ţi pierzi sufletul? de ce ţi-e teamă cel mai mult? mie mi-e teamă de dragoste. mi-e teamă să mai iubesc. mi-e teamă uneori că cer prea mult. ceva ce nimeni nu îmi poate dărui. e mai degrabă o teamă fizică, o teamă care îmi slăbeste sufletul. îl simt pe zi ce trece ros şi scorburos, ca şi cum ar lipsi părţi întregi din el. de fiecare dată când îi dărui cuiva o parte, rămâne tot mai mic. dacă i-ai vedea şi tu cutele, aşa cum i le văd eu, m-ai înţelege. dar fiecare se înţelege doar pe el. niciodată pe celălalt. spune-mi, ţi-a fost teamă vreodată de oameni? mie nu, doar de sufletul lor. atunci când am început să-l cunosc mai bine. era frumos sufletul tău şi l-am iubit şi îl mai iubesc. avea şi el găurile lui, dar cât era de frumos... astăzi însă l-am privit mai îndeaproape. nu era ca al meu. sufletul tău voia să fie liber. cum să îi redau aripile când abia îl alipisem sufletului meu? spune-mi, ţi-a fost teamă vreodată că ai sa te pierzi? eu m-am pierdut. şi degeaba bâjbâi să îmi regăsesc drumul, aici e capătul. dincolo nu e decât sfâşiere. iartă-mă că nu m-am gândit mai mult la sufletul tău, să-l pot înţelege, să-i descopăr frământările. acum el e liber, zboară, şi când s-a dezlipit de lângă al meu, a mai sfâşiat înca o parte. i-am dat drumul. trebuia. astăzi mi-am simţit sufletul. probabil ca ţi-am mai spus. dar spune-mi, ţi-a fost teamă vreodată să simţi că NU MAI AI SUFLET?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu