De ce? E întrebarea de pe buzele tuturor. De ce? Răspunsul însă îl ai doar tu, fată tristă. Tu eşti cea care ştii cu adevărat motivul pentru care ai ales să ne părăseşti, şi să ne laşi într-o mare de incertitudini. Iartă-ne, te rugăm, că dăm buzna în viaţa ta, acum, când nu mai eşti printre noi, deşi atunci când erai, aproape că îţi şi uitasem frumuseţea chipului. Tu eşti perfectă, fată cu părul de foc. Şi eşti încă aici. Nimeni nu vrea să creadă că ai plecat pentru totdeauna. Încercăm să dezlegăm mistere, pentru că ne doare să nu te mai admirăm, să nu-ţi mai rostim numele, dar nu facem altceva decât să încurcăm şi mai mult sforile şi să adâncim şi mai mult prăpastia pe care ai lăsat-o între noi. Vorbesc de tine la timpul prezent, pentru că trecutul nu poate fi decât o minciună. De ce să spunem că nu mai eşti? Eşti, exişti încă. În inimile noastre, în sufletele noastre, în gândurile noastre. Doar că nu-ţi mai simţim prezenţa ca şi până acum. Sper să-şi găseşti liniştea acolo, în ceruri, printre îngeri. Ştiu că ne vom mai întreba mult timp de acum încolo "de ce?" şi poate că nu vom afla niciodată. Dar mai presus de toate trebuie să te lăsăm să-ţi odihneşti sufletul gol, împovărat şi tristeţea. Rămâi cu bine, fată din Nalindamar, şi Dumnezeu să te aibă în pază!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu