timpul e bani

Opresc maşina în dreptul unui felinar cu becul murdar, slab luminat, şi aştept. Sunt în zona în care ştiu sigur că se adună fetele, dornice de aventuri nocturne. Deocamdată, nici ţipenie de om pe stradă. Afară, zăpada se aşterne cu fulgi mari pe parbriz, dar n-o îndepărtez, pentru că e mai bine să ţină paravan de ochii indiscreţilor. Nu ştiu ce caut aici, mai ales că e o zonă rău famată a capitalei şi de obicei apelez la anunţurile de pe Internet. Sunt mai sigure şi nu necesită atâta bătaie de cap. Brusc, cineva îmi bate insistent în geam. 

- Patroane, te fac o tură?

O femeie la vreo treizeci de ani, cu dinţii cariaţi, îmi zâmbeşte, ca un clown de la circ, frecându-şi palmele bărbătoase, cu unghii neîngrijite, dar lăcuite în schimb cu un roşu aprins. Clipeşte din gene, aşteptând răspunsul meu. E convinsă că am să accept şi, ca să fie şi mai convingătoare, începe să facă gesturi obscene care par să aducă cu suptul unei îngheţate. Îşi strânge geaca de second-hand peste pieptul proeminent şi îşi bagă mâinile în buzunarele blugilor prespălaţi, luând o poziţie crăcănată, fixată bine în zăpadă cu cizmele de piele întoarsă, cu toc gros. 

- E 50 ora. Euro, mai adaugă ea, ca să nu îmi fac calcule inutile în cap. O măsor din cap până în picioare, cum stă acolo, în frig şi zloată, oferindu-şi serviciile pentru care n-aş fi plătit nici măcar în yeni japonezi. Cuvântul care o poate descrie cel mai bine este „producătoare”, pentru că îmi produce instantaneu o senzaţie iremediabilă de silă. O îndepărtez cu un gest negativ al degetului arătător. Nu stă la alte discuţii. Îmi aruncă un „Du-te dracu’!” şi se îndreaptă spre Merţanul parcat între timp vizavi de mine. Nu trec nici cinci minute, că geamul îmi e din nou bombardat cu ciocănituri. De data aceasta, o puştoaică, rimelată vulgar, ce mestecă o gumă, cu pleoscăituri irascibile, mă abordează direct.

- Vrei un oral? Te termin în două minute, sunt expertă.

O analizez mai îndeaproape. Nu pare a fi „de pe centură”, ci mai degrabă scăpată sau concediată din vreun club de noapte. Fustiţa scurtă, deşi afară e un ger de crapă pietrele, îi evidenţiază pulpele cărnoase, strânse în nişte iegări transparenţi, găuriţi special cu foarfeca. Şi-o ridică încet, să-mi arate că pe dedesubt e aşa cum a făcut-o mama Natură. Adică naturală, rasă, ca un bebeluş, şi umedă. Nu, nu de la zloată. O pierd o clipă din privire, pentru că Merţanul de peste stradă tocmai demarează în trombă, cu lady Ştirbea pe scaunul din dreapta, care, vrând să întărească expresia de „Du-te dracu’!” (mult mai sugestivă, de altfel, în engleză) îmi arată şi degetul mijlociu ridicat în sus. Revin la adolescenta expertă care îmi bate darabana pe capotă, semn că nu are prea multă vreme la dispoziţie. „Timpul e bani.”

- Te mai gândeşti mult? Acuş vin gaborii. Timpul e bani. Te văd băiat frumuşel, îţi fac reducere, aşa de sărbători.

Nu, încă o dată, nu. O expediez rapid, pentru că timpul meu e mult mai preţios decât al ei. Tăcerea se aşterne. Vreme de vreun sfert de ceas nu mă mai deranjează nimeni. Mă pregătesc să plec, spăşit, când în faţa geamului îşi face apariţia o prezenţă grotescă, parcă desprinsă din basmele cu Baba-Cloanţa. În locul părului poartă o perucă scărmănată, cu tente de oxigenat şi are un fel de mustaţă, deşi, când privesc mai bine, îmi dau seama că nu e decât o pată de muştar, probabil de la hot-dog-ul pe care îl ţine în mână. Din buzunarele paltonului cu care e îmbrăcată îi atârnă tot felul de materiale şi eşarfe colorate cu care, mă gândesc, îşi prinde peruca de cap, deoarece chiar în acest moment are una, într-o culoare ţipătoare, înfăşurată în jurul capului. 

- Dai şi matale de-un hamburger? Fac tot ce vrei, că sunt trecută prin viaţă. Le ştiu pe toate. Rânjeşte hidos, arătându-şi carnea de la hot-dog de printre dinţi. Pornesc motorul, pentru că se pare că nu am noroc în seara aceasta de năzbâtii, aşa cum mi-aş fi dorit. Dar, când să plec, atenţia mi-e atrasă de o duduie de pe margine care se uită speriată, când în stânga, când în dreapta. E elegantă, frumos legată, înaltă, îmbrăcată cu un pardesiu în culoarea piersicii, cu o geantă simplă pe mână. E brunetă, cu părul cârlionţat şi ochii vii, sclipitori, ca două steluţe din bradul de Crăciun. Încetinesc şi mă apropii de ea. Mă studiază câteva secunde, apoi, timidă, se apleacă peste portieră şi mă întreabă:

- Mă duci, te rog, până în Dorobanţi? Am pierdut firobusul...