frate, frate, dar vorba aia...

Ştiu că despre fraţi sau despre rude nu trebuie niciodată vorbit de rău, însă în ultima vreme am ajuns să detest cuvântul "frate". Şi nu din cauză că aş avea ceva de împărţit cu fratele meu (la care, de altfel, ţin foarte mult), Doamne fereşte, însă sensul acestui cuvânt s-a deteriorat atât de adânc, încât e folosit exagerat de nepotrivit. În orice context, şi în orice fel de relaţie, fie că e vorba de amici, prieteni, simple cunoştinţe sau chiar necunoscuţi, aud tot mai des acest cuvânt în sintagme de genul "Ce faci, frate?, Unde eşti frate?, Bine, frate!" (plus formulările adiacente:  "Bine, fratele meu!" etc) şi multe alte asemenea elucubraţii. Stau şi mă întreb de unde şi până unde am ajuns dintr-odată să fim toţi fraţi unii cu alţii. Pentru că, dacă e la o adică, în momentele în care dai de greu sau ai probleme, "fraţii" se evaporă instantaneu. N-am mai auzit acest cuvânt folosit atât de intens decât într-o anumită religie, unde toată lumea pare a fi o mare familie şi unde toţi sunt fraţi şi surori. Şi totuşi... nu cred că de acolo ni se trage. M-am gândit în cele din urmă că poate provine din limbajul "cocalarilor" (acuma o să mă întrebaţi ce sunt ăia... n-am o definiţie exactă, pentru că nici eu nu ştiu prea bine cu ce se ocupă cocalarii ăştia... după ce am "googălit" şi eu un pic pe net, cică ar fi nişte "fiinţe" cu prea mult gel... în cap - şi atât, că în rest nu mai au nimic - cu multe lănţoace la gât, cu tricouri mulate roz înscripţionate gen "De puta madre", cu maşini "tapetate" cu abţibilduri "Naik" şi cu manelele la maxim, şi evident, cu un limbaj pe măsură: "frate, tati, vrăjeală etc"). Deci, ne-am înţeles ce sunt cocalarii? Păi bun aşa, dar am cunoscut şi oameni "normali" care folosesc cuvintele astea. Oare se transmit, te molipseşti de la ele, te îndeamnă ceva/cineva să ţi le bagi cu forţa în vocabular? Habar n-am, refuz să mai dau importanţă acestor "parole". Apropo, auzi ce expresie au fost mai deunăzi nevoite urechile mele să îndure, la o discuţie între doi "băieţi de băieţi": "Dacă îmi dai vrăjeală de la depărtare, te (...) în gură, frate!" Cum e, dom'le, aia, de la depărtare? Ce poate fi aşa de important în fraza asta? Pentru mine e seacă de-a dreptul. Pur şi simplu, plictiseală din asta acută de a vorbi. Cuvinte care nu spun nimănui nimic. Lămurit acum? Cred că da, pe deplin. Şi uite aşa, nu numai că toţi am ajuns fraţi, dar am ajuns până la urmă şi cocalari! Să ne fie de bine, că asta merităm!