valentin de criză

O iau uşor la picior prin oraş, cu căciula trasă pe ochi, cu fularul înfofolit în jurul gâtului, nu în căutare de ceva anume, ci pur şi simplu să mă desfăt în lumina soarelui slăbit de această crudă şi nesfârşită iarnă. Trec prin câteva gropi (că aşa sunt şi trotuarele şi străzile), o maşină mă stropeşte pe pantalonii proaspăt spălaţi, cu zloata de afară, mă uit în stânga şi în dreapta să traversez strada, deşi slabe speranţe ca cineva să dea prioritate pietonilor (mai ales ca două maşini, de fiţe, evident, se iau la întrecere - oare s-a transformat bulevardul Pârvan în pistă de curse între timp, şi nu ştiam eu?) şi în final mă găsesc de cealaltă parte, pe malul Begăi, îngheţată şi ea de atâta frig. Îmi afund ghetele în zăpada pufoasă şi privesc paşii care murdăresc, fără să le pese, albul imaculat. La urma urmei, mie de ce mi-ar păsa? Oricum, urăsc iarna. Şi cum mergeam eu aşa, gânditor, aud dintr-odată în spatele meu o voce piţigăiată de fată care întreabă: "Ce-o să-mi iei de Valentine's Day?" (a se remarca, nu a zis "Sfântul Valentin" - fata era americanizată rău). Drace, şi uitasem că numai peste câteva zile avea să fie Sfântul Valentin. Am tresărit. Vai, doar nu care cumva aţi crezut că m-a întrebat pe mine? Nu! Nici vorbă! Se agăţase ca o liană de gâtul prietenului ei şi se gudura ca o pisică în călduri. "Dar mi-ai promis...", i se făcea vocea şi mai schimonosită. Am zâmbit. Prietenul ei tăcea. Probabil era şi el afectat de criză. "Hai, spune-mi, e o surpriză? Spune-mi măcar că mă iubeşti." Scena continua patetic. Mi-am întors capul să vad actorii piesei. Da, într-adevăr, a fost o surpriză. Sau mai bine zis un şoc. O fată cu părul roşcat, strâns în coadă, machiată din abundenţă, cu haine după ultimele trenduri, şi un băieţel blonduţ, firav, îmbrăcat decent. Înţeleg acum de ce se eschiva, şi nu-l condamn. Dar dacă te-ai înhămat la jug, amice, atunci trebuie să tragi. O dată pe an e "Valentine's Day" si doar o prietenă ai. "Hai, Vali, spune, ce-o să-mi iei? Ştii că nu-mi place să aştept... Te rog..." Ce ironie... El însuşi era un Valentin. I-am lăsat să-şi vadă de inimioarele lor (amare şi acre) şi mi-am continuat periplul prin zăpadă. În fond, dacă nu toţi avem un Valentin, măcar să profităm de ziua în sine, nu? (poveste ştiinţifico-amoroasă, cu personaje reale)