neanturi incerte

oare poţi iubi infinitul de unul singur? ce imagini strivite de retină te pot face să vezi dincolo de imensitatea singurătăţii în care te adânceşti de fiecare dată când zborul se pierde printre rămăşiţele paradisului? nici nu mai ai timp să priveşti zeii, hrana lor te secătuieşte de vlagă. îngerii sunt prăbuşiţi în fântâni otrăvite de nemurire, incapabili de a scăpa deznădejdii. qasele lor se descompun treptat, îmbibate de infinit, adăugându-se noroiului scăldat de ploi putrede. camera devine o prăpastie ovoidă, şi zidurile ei înalte, învăluite de negru şi funingine, îmi împiedică ochii să plângă, să te cerşească în tăcere, ca o rugă schingiuită de păcat. atunci când nu eşti, când absentezi nemotivat din gândurile mele, tributul iubirii e plătit în zadar.