şedinţă de terapie: cine l-a ucis pe impresarul de fotbal?(1)

şedinţa de terapie nr. 1

subiect: Marcela Avram, 32 ani, organizator de nunţi

„Nu-mi dau seama de unde am această obsesie a perfecţiunii, probabil mama e cea care m-a învăţat de mică să fac totul cum trebuie, în ordinea impusă de societate. Mi-e teamă însă că această obsesie mi-a afectat de multe ori judecata, atunci când a trebuit să iau decizii importante în viaţa mea. Mereu am vrut să am o slujbă perfectă, un soţ perfect, o casă perfectă. Singurul lucru care nu este perfect sunt eu. Am complexe că sunt prea grasă, că am ochii prea mici, că părul mi-e despicat la vârfuri şi orice tratament aş face n-o să fie niciodată bogat şi ondulat. Când le privesc pe miresele cărora le organizez nunţile până în cel mai mic detaliu, devin invidioasă şi geloasă pe frumuseţea şi fericirea lor. Soţul meu nu mi-a adus în viaţa lui o floare, nu mi-a spus vreodată „te iubesc” din inimă – decât atunci când se simţea obligat să răspundă sentimentelor mele – şi, cu toate acestea, am considerat căsnicia noastră perfectă. Cred, de fapt, acum, că am trăit zece ani în minciună, şi, deşi nu regret nici măcar o clipă petrecută alături de el, mă simt uşurată că nu mai face parte din viaţa mea. Nu i-am dorit niciodată moartea, pentru că, în adâncul meu, l-am iubit mereu. La întrunirea de la hotel Palace am ajuns în seara aceea mai târziu, deoarece avusesem de pus la punct ultimele amănunte pentru nunta unei cliente fidele, care se căsătorea pentru a treia oară. L-am găsit pe Sorin la bar, în compania unei femei nu tocmai potrivite pentru statutul lui. Nu am nimic împotriva acestor femei, fiecare îşi câştigă existenţa cum vrea şi cum poate, dar soţul meu nu a apelat niciodată la astfel de refulări. Consideram că viaţa noastră sexuală era încă activă şi nu aveam motive de îngrijorare că m-ar fi putut înşela. La vederea mea, femeia s-a ridicat şi s-a alăturat grupului preşedintelui Asociaţiilor Sportive de Tineret, pe care îl mai întâlnisem la câteva întruniri. Era divorţat de câţiva ani, aşa că puţin îl interesa ce spune lumea despre el şi se putea afişa cu cine dorea la astfel de petreceri. Sorin mi s-a părut retras şi tăcut. Abia dacă am schimbat câteva vorbe. S-a eschivat când l-am întrebat cine era domnişoara de la bar. Mi-a spus simplu: o cunoştinţă. Nu am mai insistat pe acest subiect şi m-am amestecat în mulţime pentru a saluta câţiva prieteni. Nu am rămas până la sfârşit, din cauza unei migrene. L-am rugat pe Sorin să mergem acasă, dar a refuzat, pe motiv că nu se cuvine să plece în mijlocul petrecerii, mai ales că preşedintele i-a cerut expres să vină. L-am înţeles, dar trebuia neapărat să plec. Începusem să am ameţeli. Aşa că i-am cerut portarului să-mi aducă maşina şi am plecat. L-am lăsat pe Sorin la bar, cu alţi colegi. Era încă în viaţă atunci când am părăsit hotelul.”

şedinţa de terapie nr. 2

subiect: Mihai Răducan, 30 ani, fotbalist

„Întotdeauna am fost un rebel. Chiar şi atunci când eram copil, nu-mi plăcea deloc să primesc ordinele celorlaţi şi mai ales să le execut. Nu mi-am dorit niciodată să devin fotbalist, pentru că am avut mereu impresia că fotbaliştii sunt oameni superficiali, priviţi ca inculţi ori marionete în jocul murdar al banilor. Împrejurările m-au adus însă la clubul de fotbal al lui Sorin Avram, pe vremea când aveam 15 ani. Mi-a fost impresar şi totodată un prieten adevărat pe care l-am stimat din toată inima. Nu ştiu ce s-a schimbat între noi de câteva luni încoace, pentru că îl vedeam mereu abătut, îmi vorbea în doi peri, iar uneori chiar ironic. La petrecerea de la hotel Palace lucrurile au luat-o razna de tot. M-a luat deoparte şi mi-a spus că trebuie să vorbim. Am urcat în camera lui, unde m-a informat sec că vrea să renunţe la serviciile mele şi că nu mai sunt apt să joc în echipa lui. I-am cerut justificări pe care a refuzat să mi le dea, pentru că n-aş fi fost îndreptăţit să le cer. Eram doar un simplu jucător şi nu aveam dreptul să comentez nimic, altfel, spunea el, ar fi putut face în aşa fel încât să nu mai joc la nicio echipă. Erau în fapt ameninţări indirecte pe care le făcea fără să se gândească la consecinţe. Rezultatele mele, aşa cum afirma el, lăsau de dorit, şi asta doar pentru că Simona îmi sucise minţile. Simona era iubita mea de un an de zile, dar până atunci nu-mi spusese asemenea cuvinte. Urma să am un copil cu ea şi voiam chiar să ne căsătorim, ea fiind cea care făcea sacrificiul suprem, renunţând la cariera de modeling. Sorin vorbea calm, ca şi cum mi-ar fi spus toate aceste lucruri la un pahar de bere, seara după antrenamente. Mi-e greu să cred că nu mai e, şi, cu toate că eram extrem de furios în acea seară, nu l-am omorât eu. Nici prin gând nu mi-ar fi trecut aşa ceva. Trebuia să mă resemnez şi să-mi urmez un nou drum în viaţă. Oricum la un moment dat m-aş fi lăsat de fotbal, deci era la fel de bine şi acum ori mai târziu. L-am lăsat pe Sorin în cameră şi am coborât la petrecere să îi dau vestea Simonei. Aveam nevoie de un umăr pe care să plâng, deşi mă ţineam destul de tare. L-am mai văzut pe Sorin între timp, dar nu am mai schimbat nicio vorbă cu el. Aveam să ne întâlnim a doua zi la sediu pentru a stabili termenii de comun acord.”

şedinţa de terapie nr. 3

subiect: Flavian Locvenţiu, 28 ani, fotograf

„Firea mea, prin natura ei, este una visătoare, aşa că, orice lucru, oricât de neînsemnat ar fi el, are pentru mine variante multiple de expunere. Îmi place să dau evenimentelor semnificaţii noi, fără a cădea în derizoriu, dar fiind mereu conştient de ceea ce s-ar putea întâmpla în cazuri nefericite. Ajunsesem la Palace printr-o conjunctură, invitat fiind de preşedintele Asociaţiilor Sportive de Tineret, pentru a face câteva fotografii pentru ziarul local. Nici că se putea mai bine, împuşcând astfel doi iepuri dintr-o lovitură, pentru că adevăratul motiv al venirii mele era de fapt întâlnirea cu Sorin Avram, impresarul echipei de fotbal a tineretului, ca să-i pun pe tapet scandalul în care ar fi fost implicat în curând, când aveam să dau spre publicare fotografii compromiţătoare cu el. Bineînţeles, în schimbul unei modeste sume de bani, aş fi putut să-mi ţin gura pe mai departe. Am găsit un moment prielnic şi m-am fofilat în camera domnului Avram. Nu voiam să fiu văzut de cineva, din întâmplare, şi să-mi compromit acoperirea, mai ales că redactora ziarului mă bătea de câteva luni la cap să-i aduc fotografiile pentru a le da publicării. Ce-aş fi câştigat eu, din toată povestea asta? Nimic, un simplu salar mizer de jurnalist. Pe când, dacă domnul Avram ar fi aflat întreaga istorie, ar fi putut să mă îmbogăţească cu câteva sute de mii de euro. A părut speriat la început, când i-am expus subiectul, şi ce avea să se întâmple, în cazul unui refuz. Nu m-am ales decât cu două mii de euro, dar, mulţumit, am acceptat. I-am oferit fotografiile şi negativele şi m-am întors la petrecere pentru a-mi continua sarcinile. Era în viaţă când am plecat. Părea abătut, privind pozele, şi l-am lăsat cu nostalgiile lui. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu fotografiile. Probabil le-a dat foc, aşa am înţeles. Să-i fie ţărâna uşoară, am să scriu un necrolog frumos despre el.”

şedinţa de terapie nr. 4

subiect: Simona Drăghici, 23 ani, model

„Am vrut de când mă ştiu să îi pot face fericiţi pe ceilalţi, pentru că doar în felul acesta pot fi şi eu fericită. M-am bucurat enorm de mult când am fost acceptată la casa de modă Prestige, acolo unde orice fată îşi doreşte să ajungă. Am ajuns prin propriile forţe şi am îndurat multe sacrificii, dar asta nu mă face să fiu mai puţin mândră de ceea ce sunt. Nimic nu mă poate schimba ori să dau înapoi, doar pentru că cineva îmi spune asta. În noaptea aceea, la Palace Hotel, evenimentele au fost un pic ambigue şi nici măcar acum nu-mi pot reveni din starea de şoc, la aflarea morţii lui Sorin Avram. El era pentru mine un prieten prin alianţă, ca să zic aşa, cunoscându-l prin intermediul lui Mihai. Am ieşit de mai multe ori împreună, uneori chiar şi cu soţia lui, dar nu-mi pot imagina pe cineva care să-i vrea răul. Era un om blând, tăcut, poate chiar prea tăcut, la locul lui, care nu a deranjat pe nimeni niciodată nici măcar cu cel mai neînsemnat lucru. Nu mică mi-a fost mirarea să aflu că l-a dat afară din echipă pe Mihai, aşa, fără niciun motiv. După ce logodnicul meu mi-a mărturisit vestea, l-am căutat pe Sorin, să-l fac să se răzgândească şi să-i mai ofere o şansă. N-a fost chip, era implacabil. Pur şi simplu m-a scos afară din cameră, îmbrâncindu-mă, spunându-mi că nu e de datoria mea să îi iau apărarea, mai ales că eu sunt cea care îl distrag de la antrenamente. E viaţa noastră însă, sunt însărcinată şi vreau să-l fac cât mai fericit pe Mihai, chiar dacă asta înseamnă că n-o să mai pot defila pe podium, aşa cum îmi cere meseria. Sunt model, şi sunt recunoscută aproape în toată ţara şi renunţ practic la tot, ca să fiu cu iubitul meu. Gestul lui Sorin mi s-a părut deplasat, dar nu sunt eu în măsură să judec oamenii. Am coborât în holul hotelului, unde se ţinea petrecerea, şi l-am căutat pe Mihai printre invitaţi. M-am sprijinit de umărul lui şi am rămas aşa, zâmbind mecanic, neputincioasă că nu am cum să-l ajut mai mult. La urma urmei, cariera lui îşi atinsese de mult apogeul, avusese rezultate excepţionale de multe ori, şi poate că acum, era vremea să ne retragem în viaţa noastră liniştită pe care ne-am dorit-o dintotdeauna. Nu l-am mai văzut pe Sorin în acea seară şi nici măcar nu cred că aş mai fi avut tăria să-l privesc în ochi. Îmi imaginam cum ar fi fost zilele care urmau, având în minte mereu gestul lui neprietenesc. Nu i-am spus lui Mihai că fusesem să-l văd pe Sorin în camera lui de hotel, poate ar fi interpretat totul greşit ori m-ar fi blamat pentru că m-am umilit pentru ceva ce nu mai putea fi rezolvat.”

şedinţa de terapie nr. 5

subiect: Emanuela Crudu, 26 ani, prostituată de lux, nume de cod-Mandy

„M-am obişnuit de multă vreme cu termenii de „curvă, târfă, prostituată” sau alte apelative de genul acesta, dar eu mă consider „damă de companie” pentru bărbaţii înstăriţi, care îşi doresc alături de ei, pentru diverse evenimente, o femeie care să arate bine şi să ştie să se facă plăcută şi apreciată de ceilalţi în societate. De mică am oferit plăceri pe bani, şi nu mi-e ruşine de asta, pentru că altfel n-aş fi ajuns unde sunt acum, mai ales că în zilele noastre e atât de greu să răzbeşti fără ajutor financiar. Pe Sorin Avram l-am cunoscut la o întrunire a staff-ului Asociaţiilor Sportive de Tineret, acum vreo lună, la hotel Palace. Eram acolo ca escortă pentru preşedintele asociaţiei, şi, deşi pot spune că m-a plătit cu o sumă destul de frumuşică pentru seara aceea, l-am abandonat atunci când Sorin m-a invitat în camera sa închiriată la hotel. I-am spus că la mine plata se face înainte, şi, dacă vrea să-l urmez în cameră, trebuie să văd banii, altfel nu mi-aş fi permis să renunţ la serviciile preşedintelui asociaţiei. N-a fost o sumă prea mare, recunosc, dar ceva m-a atras la el şi m-a îndemnat să-i accept capriciile sexuale, pe care, se pare, soţia nu i le putea satisface acasă. Nu am cerut şi alte detalii, nu mă interesează viaţa personală a clienţilor mei. De altfel, ce aş avea eu de câştigat dacă soţia e boccie, sau nu ştie să facă un oral aşa cum mă pricep eu? Banii sunt tot bani, indiferent de unde ar veni. Dar să revin la Sorin Avram. M-am scuzat faţă de preşedintele asociaţiei, pe motiv că nu mă simt bine, şi am mers într-o cameră la etajul al şaptelea – acolo unde de fapt i s-a găsit cadavrul – şi ne-am întreţinut vreo două ore cu un vin bun, muzică în surdină şi mângâieri tandre. Nu mi-a cerut mai mult, voia doar să vorbim. După cum spuneam, mie nu-mi plac confidenţele, aşa că am trecut la atac. Am început să-l mângâi pe piept şi, în timp ce mâna mea cobora tot mai jos, gemetele lui îmi demonstrau cât era excitat de mult şi cât mă voia. La un moment s-a dezlănţuit, mi-a pus mâna pe gură, mi-a sfâşiat rochia şi m-a trântit pe pat. S-a oprit brusc o secundă, privindu-mă intens în ochi, să mă întrebe dacă îmi place. Am dat din cap că da... Nu are rost să mai menţionez şi alte detalii. Până la urmă, treaba şi-a meritat banii. Am coborât în holul hotelului şi am chemat un taxi. Nu văd ce motiv aş fi avut eu să-l omor pe Sorin Avram. L-am cunoscut în acea seară, iar când am părăsit camera de hotel, era teafăr şi nevătămat, chiar cu un zâmbet de satisfacţie pe chip. Nu l-am mai revăzut de atunci.”

aştept rezolvarea misterului...