 |
mi-e frig, mă-ngheaţă parcă zeci de ierni,
îmi vând pentru iubirea ta de-un ceas,
lui Satan, sufletul ce mi-a rămas.
cerşesc, prin temple ridicate-n stânci,
un strop de calm intens, căzut pe brânci...
privesc, nebun, icoanele... şi mi-e ruşine;
căci Dumnezeu e mort demult în mine.
şi tac. îmi pare ruga seacă şi prostească;
ce rost? în dos, păcate-ncep să mă-nghiontească.
de-a-ntreg, să mi te dea, drept desfătare,
din Ei, niciunul n-ar putea fi-n stare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu